Moara cu noroc – câteva considerente legate de personaje.
Evident, romanul lui Slavici este un subiect despre care se vorbește mult și se poate scrie enorm, existând atâtea și atâtea interpretări. Dar, hei!, ești la Nota 10. Adică vei învăța ceva nou, simplu și eficient. Ceva care nu ți se predă la școală și care te va ajuta enorm.
Tehnica “Regele este făcut de curte”
Ce înseamnă asta? Îți spun imediat.
Cu siguranță, ai aflat de la școală că una din modalitățile de a caracteriza un personaj este cu ajutorul celorlalte personaje. Mercutio ne spune despre Romeo că este nu știu cum, iar Romeo ne spune despre Julieta că este așa și pe dincolo.
Toate bune și frumoase, dar “Regele este făcut de curte”, tehnica despre care aflăm azi, este cu totul altceva. Este una din tehnicile de bază din lumea teatrului și a filmului. Dacă cineva are de jucat un rol dominator - un rege, un leader sau un terorist, de exemplu - el (actorul) poate face atât cât poate face. Oricât de impunător ar fi, oricât de tare ar țipa, el poate doar atât cât poate. În schimb, valoarea lui, forța pe care o are în scenă, vine de la reacția celorlalte personaje. Să ne imaginăm că cel pe care noi, spectatorii, trebuie să-l percepem ca dominator, intră în scenă. Dacă ceilalți nu reacționează în nici un fel, acolo se termină toată dominarea sau superioritatea. În schimb, dacă personajele reacționează – se sperie, se ascund, leșină – atunci înțelegem cu adevărat forța dominatorului. Regele nu poate juca un rege cu adevărat dacă cei care îi interpretează pe curteni nu sunt umili, supuși, dominați. Ceea ce spuneam – pe scenă, regele este făcut de curte.
Exact această tehnică este folosită de Slavici ca să-l introducă pe Lică sămădăul. Pagina 10 din roman, apare Lică:
Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față,
cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și
împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin, cu codoriștea de os împodobit cu flori tăiate și cu ghintulețe de aur.
Când îi vorbește, Ghiță este răcit tot, iar Ana tremură cu gândul la faima necurată pe care o are Lică. Imediat după ce ia contact cu sămădăul, Ghiță își cumpără pistoale și își întărește paza cu dulăi și încă un argat. Elocvent, aș zice. Singură, bătrâna este păcălită și îl crede pe porcar un om bun și grijuliu. La fel ca mai sus – dacă Ana și Ghiță nu ar fi reacționat așa, cu spaimă, reținere și prevestiri negre, valoarea lui Lică ar fi fost egală cu zero. Așa, deja știm că Lică va fi antagonistul din povestea noastră.
Apropos – în teatru și film, antagonistul (adică ăla rău) este mereu cel mai căutat rol de către actorii mari. Este interesant, are un parcurs larg și permite interpretări memorabile cu efort minim. Este mult mai complicat să fii interesant pentru public atunci când aperi binele decât atunci când pui bețe în roate cuiva și vrei să îi faci rău. E ca în viață. Toți bârfesc, e mai interesant. Și mai ușor decât sî contrazici concepte.
La ce ne folosește această informație? Tehnica “Regele este făcut de curte”? Pentru a înțelege o parte din mecanismul de construcție a unui personaj. Lucru care ne va da argumente și care va aduce puncte atunci când avem de făcut o caracterizare, de exemplu. Un personaj valoros, puternic, nu este plăsmuit din neant și doar din imaginația autorului. Nu. Este construit pas cu pas, prin tehnici clare și coerente. Seamănă cu ingineria, dacă vrei. Ai de asamblat un motor? Nu poți pune șaiba după ce ai strâns șurubul. Cam la fel și aici, doar că e mai frumos și mai nuanțat.
Construcția lui Lică sămădăul este șlefuită pas cu pas de Slavici. După prima apariție, cea descrisă, avem de-a face cu absența lui. Lică seamănă frică și gânduri negre în celelalte personaje chiar și atunci când nu e de față. Atât de puternic este, atât de apăsător controlează firul roșu. Personajele de la moară îi simt existența și puterea fără ca el să fie de față. Următoarea sa apariție este o tușă de maestru a lui Slavici. Lică vine, bea un pahar de vin și pleacă fără să spună nimic. Însă Ghiță reacționează. Pentru că înțelege. Se teme. Vrea să părăsească moara și să plece departe. Tăcerea lui Lică este periculoasă. Slavici îi sporește aura pas cu pas, cu rigurozitate.
Aflăm despre dibăcia lui de a controla câinii. Apoi despre abilitățile sale de a negocia din poziții de forță. Controlează discuția cu Ghiță, atunci când îi cere banii și cheile, dar dă înapoi cu precauție când este nevoit să o facă. Are o inteligență brută, care l-a transformat în leaderul care este. Forța pumnului îl ajută, dar și mintea. Ce aduce conflictul dintre Ghiță și Lică? Prietenia dintre ei. Mă rog, la suprafață. În realitate, un fel de joc de șah plin de tensiune. Pe care Lică îl controlează fără greutate.
Dacă privim din exterior, Lică este un fel băiețaș de cartier, un mafiot pe care îl vedem în filmele americane și nu numai. Controlează cartierul, își ia abuziv ceea ce consideră că i se cuvine, are o gașcă de răufăcători pe care o dirijează.
Mai mult decât atât. Tot ca în filmele americane, femeia prinde drag de renegat, de bad boy. Anei îi place și se excită în brațele lui Lică. Zice Slavici:
Ana își călcă pe inimă și se dete la joc. La început se vedea c-a
fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu
joace? Încetul cu încetul, ea prinse voie bună; se cam tulbura când
Lică se apropia de dânsa; sângele îi năvălea în obraji când el o apuca
de brâu ca s-o învârtească; dar așa era acum și altfel nu putea să fie
și ea se dete din ce în ce după păr. În cele din urmă, tot se arătă
copila răsfățată de odinioară, și Ghiță fierbea în el când îi vedea fața
străbătută de plăcerea jocului.
Așadar – inițial, Ana nu vrea. Se lasă greu convinsă să danseze. Totuși, masculinitatea lui Lică, aerul lui de băiat rău, o cucerește și o face să se topească în brațele lui. Îl vrea. Flirtează cu Lică exact în fața soțului ei și îl lasă să înțeleagă că nu îi va fi greu să obțină de la ea cam tot ce și-ar dori. Lui Ghiță îi rămâne doar să fie gelos. Și îi mai rămâne să o ia pe căi din ce în ce mai greșite. Totul se termină prost, foarte prost.
Ghiță o împinge pe Ana în brațele lui Lică. Ana face... exact ce face. Dându-şi seama de infidelitatea soţiei, Ghiţă o ucide pe Ana. Din ordinul lui Lică, Ghiţă este omorât de Răuţ, sluga sa, iar cârciuma este incendiată într-un final apoteotic al degradării personajului. Happy end...not! Sfârșit.
Rămâi pe Nota 10. Învățăm noi pentru tine!